Archive for the Liviutza Category

O invenţie de maximă necesitate!

Posted in George Ionita, Liviutza on Iunie 23, 2008 by ceoameni

Când bei mai mult decât rezistă sinapsele, logica te cam lasă baltă. Pe lângă multe alte chestii mişto, dar şi unele uşor penibile, se mai întâmplă un lucru când eşti beat: te mănâncă degetele să trimiţi sms-uri buclucaşe.

Ai anumite stări din cauza unei persoane, să le zicem sentimente ascunse, dar de obicei ţi le ţii în frâu şi nu le împărtăşeşti. Ei, cum creierul simte ceva alcool în sânge, cum apuci telefonul şi începi să trimiţi mesaje. Eventual dintr-alea profunde, puţin absurde. Şi vai şi-amar dacă-ţi şi răspunde, că o dai şi mai tare cu dezvăluirile. Bineînţeles că a doua zi îţi pare rău şi îţi promiţi că data viitoare când te îmbeţi, îţi laşi telefonul acasă.

N-ar fi mai simplu să inventeze ăştia un soft, un progrămel pentru telefoane, care să depisteze gradul de alcoolemie şi să nu te lase să dai mesaje, să se blocheze imediat telefonul? Şi eventual să ţâuie seara, când  ai iar mâncărimi de degete înainte de culcare.

Nu generaţia HI5!

Posted in George Ionita, Liviutza on Iunie 21, 2008 by ceoameni

(doi copii, juliţi în genunchi, întâlnindu-se în faţa blocului)

– Ce faci, mă? Nu ieşi afară?

– Ba da. Da’ tre să duc găleata, să iau sifoanele şi vin. Azi mergem în expediţie pe şantier, nu?

– Da, mă. Am vorbit cu Căposu, Buşitu, Cotonog, Găbău şi cu Pamela, erau la cazemată. Mergem să căutăm ţevi.

Este extraordinar câte activităţi aveam acum vreo 10-15 ani. Şi câte dintre astea nu mai există…

„Afară”

Ieşeam după-amiaza, după ce terminam temele, în spatele blocului, că banca din faţă era ocupată. Umpleam buzunarele cu dublurile de la surprize şi cartonaşe, poate-poate făceam schimb cu alţii. Ne strângeam câţiva şi făceam prezenţa.

– Bă, ochelaristu’ n-a ieşit?

– Nu, bă. Am bătut eu la el la uşă. L-a pus mă-sa să facă suplimentar la mate.

Mergeam din uşă-n-uşă să-i scoatem pe toţi afară şi stabileam ce urma să facem. Băgam scurt un „La câţi metri te-ai innecat?” şi un „La perete, la perete, STOP!”, dar ne plictiseam repede. Venea apoi „Pitica” cu ideea: „Băăă, hai la babă să furăm prune!”. Treaba devenise deja serioasă. Trebuia să intrăm pe teritoriul cartierului duşman. Ne fufilam ca-n filmele cu Catani în celălalt cartier, furam prunele şi fugeam fericiţi că de data asta nu a mai ieşit cu bătaie. Apoi strigam din faţa blocului: „Maaaama, mi-e foame, aruncă-mi ceva de mâncare. Şi-aruncă şi mingea!”. Făceam cornete pentru „agheurile” de ţevi legate cu scoci (?), iar dacă erai cu adevărat jmecher aveai puşcă cu apă, dintr-aia din reclamele de pe RaiDue. Jucam „hoţii şi vardiştii” şi urlam din toate puterile „Dă un semn de viaaaaţă!”. În funcţie de relaţia cu părinţii, duceai găleata, umpleai sifoanele pe care le cărai cu greu în sacoşă de cârpă, luai pâine, borş, ţigări şi bere pentru tata, zahăr vanilat pentru mama. Râdeam de ăia care jucau „elastic” şi „şotron”, dar până la urmă ne băgam şi noi la joc. Răspundeam mamei care ne chema în casă de la geam: „Mai stau puţiiin!!!”, spărgeam cîte-o minge pe zi, iar cîte una poposea în grădina moşului care nu ne-o dădea niciodată înapoi. La „ascunselea” ne piteam pe sub masini, în copaci, sau, cînd se înnopta, fugeam toţi în casă şi-l lăsam pe fraier să ne caute. Apoi strigam de la balcon: „Ai spart oalele, şi-ai mâncat sarmalele!”. Dimineaţa, înainte să plecăm la şcoală, duceam mîncare la cîinii din parcare. Iarna, după ce aruncam bradul la gunoi, ne făceam săbii. Făceam campionate de bătaie, să vedem care-i cel mai tare. Mergeam cu colindul şi pluguşorul prin cartier să strângem bani de pocnitori şi ziceam la toţi vecinii „Sărnaaa”.

În casă

Venea un amic şi ne postam în sufragerie. Băgam un antrenament, spărgeam câteva bibelouri (peştele verde, rândunica, fraţii cu gâsca şi balerina de pe mileu), vedeam un desene în reluare, ăla cu copilul Nielsen şi gâsca, ne băteam puţin în ringul improvizat, apoi mergeam pe balcon. Aruncam câteva pungi cu apă, roşii şi cârlige, apoi ne retrăgeam în bucătărie stresaţi ca nu cumva să bată cineva la uşă. Mâncam salam de vară cu muştar şi scotoceam de mărunt să ne luăm îngheţată. Jucam apoi Mario la jocul de televizor Sega, de pe o casetă dintr-aia galbenă închiriată. Ne arătam apoi oracolele (cu întrebări gen „Care-i filmul preferat”, iar răspunsul permanent era „Titanic”; şi ne lăudam cu „Amintirile” de la sfârşit”), ne stropeam cu seringile cu apă, ne uitam pe „Bravo” şi „Popcorn” şi dezbăteam rubrica de scrisori („Prima experienţă sexuală). Ascultam muzică la combină şi visam să ne schimbăm „biclele” Pegas cu MountainBike. Vorbeam despre ce film urma seara pe Pro7, cu VanDamme sau cu Stalonne.

În excursie

Era vital pe ce loc stăteai în autocar şi cu cine, cât mai aproape de cine-ţi plăcea. Aveai walkman-ul, casete, căşti, jocul acela gri cu tetris cu butoane galbene şi ochelari de soare cu lentilă albastră. Îl trimiteam pe cel mai îndrăzneţ la doamna în faţă, să-i spună şoferului să schimbe muzica populară şi să pună Backstreet Boys. Dacă erai ghinionist, nimereai lângă unul care avea „pungă”, dar scăpai când îl depista doamna şi-l punea în faţă. Jucam „adevăr sau provocare”, „fazan” şi cîntam. La întoarcele, hitul era „Foaie verde de piper, are cinste domn Şofer!”. La popas, mâncam unul de la celălalt senvişuri de acasă, fetele stăteau cu doamna, iar băieţii mergeau la „pipi”. Cînd ajungeam la hotel, stăteam în camere după cum stabilisem cu luni în urmă. Urmau glumele cu pastă de dinţi pe clanţă, mergeam la discotecă parfumaţi cu Axe sau Denim de la tata, împrumutam tricouri şi adidaşi (obiect vestimentar care spunea multe despre tine, mai ales dacă aveai Fila sau dintr-ăia cu leduri). La discotecă dansam în cerc şi jucam „Bănuţul” cu emoţie, că poate-poate mă alege pe mine s-o pup.

Şi cîte şi mai cîte….

Bă, toate ca toate, era numai la Focşani aşa?

randunici sau randunele?

Posted in andrei budescu, George Ionita, Liviutza on Iunie 18, 2008 by ceoameni

Limba romana este o limba data naibii! Am mai aflat despre unii nebuni de prin alte tari care n-au avut lucruri mai bune de facut decat sa incerce sa invete limba romana – si nu pot decat sa le urez -bafta, baieti! Se intampla adesea, ca vorbitori nativi, sa nu stim cum s-o fi zicand corect o anumita chestie..  Mie cel putin mi s-a intamplat de foaaaarte multe ori in ultimele zile sa ma exprim cu foooaaaarte multe agramaticalitati …- culminand cu momentul de debusolare – pluralul de la vacă sa fie oare văci?!, urmat de si mai inspiratul vace! Am acceptat atunci si insuccesurile Elenei Basescu consolandu-ma ca oboseala – surata prostiei crase – mai impunge oamenii in greseala

In seara asta – o noua dilema… in grup!… Cum sa fie corect? Randunici sau randunele.. Controverse, dezbateri – nebuneli. Unii acceptam ca singularul e randunica, dar pluralul e musai randunele.. Livia a transat categoric problema lamurindu-ne ca randuneaua e o randunica mai bad ass, iar eu am conchis ca randunele identifica paria din societatea randunelelor.. Dexonline-ul contine ambele variante

Multumiri limbii romane pentru faptul ca mai taie din cand in cand din cate o tacere stanjenitoare – oferindu-ne frecvent teme de meditatie si de profunde nedumeriri.. si m**e noului DOM care accepta toate prostiile si ne lasa sa ne complacem in… prostie

Limba românească
de Gheorghe Sion

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.

Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!

De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?

Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!