Archive for the Catalina F. Category

Bilant

Posted in Catalina F. on Februarie 10, 2010 by ceoameni

Suspiciunea. Odata instalata, te va bantui ca un suflet ramas blocat undeva intre pamant si lumea cealalta (whatever that is), iar intocmai ca si in povestile paranormale, nu te va parasi pana cand nu va veti fi reglat conturile.

Pentru ca, asa cum le place americanilor sa zica, ”it’s gonna hunt you down and kick your ass”.

Anunțuri

Selectie (ne)naturala

Posted in Catalina F. on Ianuarie 26, 2010 by ceoameni

Inteligenta perverteste, la fel cum prostia ingusteaza perspectivele. Cum devenim mai constienti de masura valorii noastre, cum avem impresia ca facem parte din vreo casta inchisa de tip masonic, de nu mai lasam pe nimeni in ea fara a il supune la teste si filtre diverse.

Uitam insa ca, pe cat ar fi de imbietoare exclusivitatea unei asemenea apartenente, pe atat de inselatoare si perfida este si singuratatea data de ea. Poate daca nu am mai cauta calul de dar la dinti, am realiza ca ne putem inconjura si de oameni ce ne sunt mai putin prieteni, dar mai mult companie.

Cel putin asa ar zice teoria. Dar eu imi asum riscul.

Parfum de femeie

Posted in Catalina F. on Ianuarie 24, 2010 by ceoameni

Femeile au simtul tragicului in sange. Pastreaza orice farama de regret sau durere ca pe un parfum tare, despre care se stie ca se pastreaza in sticlute mici. In definitiv la asta se reduce natura feminina : la esente tari. Totul este la nivel macro in lumea lor.

Drama lor rezida in capacitatea prea mare de stocare a emotiilor. E clar, sufletele Evelor de pretutindeni sunt de calibru depasit pt. cerintele lumii noastre.

Straight

Posted in Catalina F. on Decembrie 10, 2008 by ceoameni

Unora dintre noi le place corsetul. Gen masculin sau feminin, se poartă corsetul. Şi ce dacă devenim nişte travestiţi ai propriei concepţii, e mai bine să fim “în rând cu lumea”, nu? Chiar dacă simţi cum iţi vine să muşti din masca pe care o porţi smerit, trebuie să prinzi din urma bătaia de picior din marşul conformiştilor… hai, grăbeşte-te să intri în rând şi vezi poate şi excelezi! Mai rămâne doar să urmăm planul cincinal şi suntem stas, produse umane pe bandă, fără cod de bare doar…

Printre prieteni, la facultate, serviciu, alte zile, aceleaşi tipare…când totuşi răsare câte o minte “luminată”, ceilalţi se grăbesc să o anihileze de teamă să nu revoluţioneze ceva în universul lor măsurabil. „Nu se cade”, „ce zice lumea?” sunt doar ecourile unei astfel de lumi la care refuz şi să mă uit peste umăr măcar…

Mai mult ca oricând, mă presează o nevoie subită de a trece peste toate astea, de a mă regăsi în uitatele lucruri mărunte, în feţele din jur ce se învârt ameţitor într-un dans multicolor fără reguli, întocmai în ritmul inimii mele… de a ignora nebuloasa coborâtă în mintea mea şi hotărârea înnecată în propria-i evanescenţă… to just be…

Depresie reloaded…

Posted in Catalina F. on Noiembrie 23, 2008 by ceoameni

Cum poate să te întristeze fericirea? Chiar dacă e una de moment, fericirea îţi dă acea înălţare şi detaşare de care avem toţi nevoie ca să ne desprindem de automatizarea anatomiei noastre menite să ne ţină în viaţă doar, fără alte abateri.

Şi totuşi te găseşti în faţa acestei ciudăţenii emoţionale, ca omul veşnic nemulţumit cu ceea ce are, dar mergând mai departe de atât, vrând să nu i se fi întâmplat, ca să nu aibă ce regreta.

Amestecând vinovăţia cu prefigurarea unei potenţiale schimbări, nu poţi gusta din beţia momentului, rămânând „sober” şi acru. Stai la marginea întâmplării, analizând cu ochi de chirurg what was, is, and could be.

În definitiv, poate chiar eşti fericit, dar eşti prea pragmatic ca să o realizezi…

180 grade

Posted in Catalina F. on Noiembrie 10, 2008 by ceoameni

Şoc. Când viaţa vrea să te surprindă, nu o face discret, ci te loveşte fără milă în moalele capului, având totuşi grijă de fiecare dată să nu îţi dea lovitura de graţie.

Uneori priveşti viaţa de dincolo de un paravan de sticlă şi ai vrea să îţi trasezi traiectoria cu precizia ofiţerului care alege reperele unui plan de luptă, anticipând obstacolele şi fiece nouă mutare. Însă întocmai ca şi din poziţia călătorului din tren, dincolo de geam reperele fug cât ai clipi din raza vizuală, rămânând simple siluete străvezii în noapte, iar tu având doar posibilitatea de a păstra acele crâmpeie de viaţă în rezerva ta de experienţă.

În astfel de momente de şoc, sincopele din capul tău capătă sens căci oricum întreaga lume ar putea foarte bine funcţiona pe dos şi tot nu te-ar mira…

Dar având în vedere că „it’s going to get worse before it gets worse”, lucrurile se pare că evoluează într-o anume direcţie cu şi fără pasivitatea ta. Trebuie doar să simulezi iar normalitatea şi să-ţi suprimi vidul din piept şi te vei adapta… it’s all a matter of perspective…

Din seria „Where’s your head at?”…

Posted in Catalina F. on Septembrie 16, 2008 by ceoameni

De câte ori nu v-aţi simţit paralizaţi în faţa unei intenţii dornice să evolueze la stadiul de acţiune de mârşăvia orgoliului ? La mine ar fi de prisos să cuantific aceste tentative ruşinoase…Cert e că orgoliul a devenit din ce în ce mai răspândit şi am observat asta în jurul meu… e ca un flagel relaţional ce, fără a fi selectiv sau pretenţios, face tot mai multe victime.

În definitiv, la ce bun atâta orgoliu ? Sau cum ştii când orgoliul pe care tu îl crezi bun-simţ s-a transformat într-o stupidă teamă de eşec a cărei carcasă protectoare te îmbie la a sta în continuare în umbră ?
E o oboseală inerentă ce s-a acumulat în mintea mea şi ea mă face acum să blamez orgoliul, care mie mi se pare o variantă deghizată a datului bir cu fugiţii. Deci o scuză „lame” îmbrăcată în straie narcisiste.

Vrem mereu să înclinăm balanţa în favoarea noastră, însă uităm că nu suntem în competiţie cu nimeni (it’s all in our head) şi se pare că, de fapt, singura competiţie reală e cu noi, nişte fiinţe messed-up, măcar din singurul motiv că ne agităm, ca de obicei, pentru nimic.