Paranoia… sau nu

Cam aste sunt definiţiile pe care le-am găsit pentru paranoia, termen des folosit de altfel: boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate şi orgoliu exagerat, prin mania persecuţiei, neîncredere, falsitate a judecăţii. Cică etimologic, termenul ar deriva din limba greacă şi înseamnă: para =alături şi noia=judecată, cum ar veni, un fel de gândire total pe dinafară, cam ca atunci când sunt folosite substanţe psihoactive, doar că efectul e permanent şi total neamuzant. Citez „Bolnavii au următoarele trăsături: inadaptabilitate, hipertrofia eu-lui, eroare de raţionament şi suspiciozitate”.

De curând m-am confruntat (e mult spus întrucât eu nu prea am reacţionat) cu un “atac” de paranoia şi am devenit curioasă. Pe de altă parte, eu consideram că am aşa o mică doză de paranoia, cât îi stă omului bine, însă cred că sunt departe de asta, prin comparaţie. Teoria conspiraţiei, lume care se uită cel puţin urât la tine, oameni favorizaţi în detrimentul tău – cam astea sunt ideile care colcăie pe lângă mine.

În concluzie, sunt doar un pic suspicioasă, nici pe departe paranoică.