Bine, mă, și cealaltă?

Aim beac in gheim! Dreptate-avea Silvia! Atunci când iți merg toate prost spre jalnic, e mult loc de bine. Și mă gândeam că întotdeauna e loc și de rău. Mult loc. Asta înseamnă că răul e mai jmecher decât binele.

În fine, frustrările de sfârșit de vară mi s-au uscat și au căzut, încep să culeg fructe, sunt în câmpul muncii, școala stă să-nceapă și mi-e frig. Mi-am găsit un giob unde trebuie să fiu creativ la comandă (adică îmi zice un șef: ”Bă, fii creativ. În maximum 5 minute vii la mine cu ceva genial!”). E greu, da-mi place. Dorința aia meseriașă să mă duc dreacu la master in alte țări fără țigani s-a ofilit și ea; da lasă, că poate vine primăvara; sau poate mor ăștia. M-am procopsit cu un master dulce (știți voi, dintr-ăla de se pune în cozonac), cu o chirie într-un apartament la dracu-n praznic (am căutat în dex, praznic înseamnă pomană, chef, banchet; hmm, jmecher dracu ăsta) pe o sumă la fel de dulce. Partea cea mai interesantă e că locuiesc cu două dudui; simt că o să apară foarte curând o rubrică nouă pe blogu ăsta (la fel de dulce); ca să mi se potrivească mai bine cu stilul meu de-a scrie cel puțin și anume fix adică gay.

Lăsând introducerile muierești la o parte, aghia am venit ACASĂ de la LUCRU. Și tare interesantă mai e partea asta; bine, și celelalte sunt. Cât îi mai blamam pe ăștia care munceau full-time. N-aveau niciodată chef de nimic. Nu ieșeau, nu vroiau s-audă de întâlniri, șuete sau mai știu eu ce. Niște puturoși! Eiii, nu-i chiar așa. Așezatul pe o canapea e chiar genial! Statul de-ampulea în pat, fără niciun efort fizic sau intelectual e sublim. Cafeaua însoțită de țigări în bucătăria TA e magnifică. Uichendu pare cât o vacanță-n vârful muntelui, iar somnul e ceva care necesită inventarea unui cuvânt mai extraordinar decât senzațional.

Bine, asta nu înseamnă că dacă mă sună cineva să ies și zic că am treabă, de fapt mi-e lene. Nț! Nu, nu!