“Portugheza bat-o vina” sau “Au alegeri peste doua zile!”

Posted in anca titu on septembrie 25, 2009 by ceoameni

De fiecare data cand nu-ti gasesti locul crezi ca e din cauza celui in care te afli si te gandesti ca vrei sa-l schimbi, poate poate altu s-o dovedi mai bun. Si asa te apuca un dor de duca grav si faci ce faci si pleci pana la urma. Pe mine… pe mine m-a mancat in fund sa plec la portughezi, ca am zis eu ca acolo e cald si numai bine mai finisez si eu ce portugheza stiam de la televizor de pe vremea Clonei.

Dar din ciclu “Surprize Surprize” am nimenit cu ERASMUS-ul vietii  intr-un orasel numit Braganca. Orasel foarte dragut de altfel, cu aer medieval a la Sighisoara dar, unde contrar asteptarilor, iarna e frig de te kci pe dansa, rar dai de cineva sa vorbeasca engleza inclusiv profesorii care, conform ASE Bucuresti, urmau sa ne predea in engleza(deci vor preda in “portugleza“), iar portughezii vorbesc o limba care te scuipa in ochi cand deschid ei gura. Drept urmare cu portugheza de la TV ma inteleg cu brazilienii veniti si ei la studiu. Portughezii vor sa fie draguti si spun ca le zic bine pe limba lor dar se vede pe majoritatea ca n-au chef de stat la povesti prea mult fiind un chin si pentru fata mea si pentru urechea lor. 

Partea buna pana la urma este ca, pana vine iarna, pe toate dealurile pe aici gasesti smochine, rodii, struguri, nuci si eventual lanuri de popusoi… foarte pitoresc de altfel. Nu ne-am dat seama inca daca din copacii care cresc pe drum putem manca dar ca sa nu ne  stricam reputatia de romani ne-am servit… si n-am murit deci sunt bune… mai mancam. Din vii ingradite e clar ca nu puteam lua struguri dar nici asta n-a oprit vreun roman pana acum asa ca pot spune cu mana pe spranceana ca strugurii portughezi sunt  si ei destul de buni.

Dupa cum ne asteptam au bere slaba la sticle mici iar vinul lor e cam posirca dar il mai amesteca cu una cu alta, gen rom sau bere, sa para mai special – uneori le iese alte ori nu. Si ne intrebam de ce pleaca ei la 5 din club ca sa mearga sa mai bea: 1.) pentru ca cele doua cluburi care este se deschid la 2 si 2.) pentru ca dupa 3 ore de baut la ei clar esti inca treaz.  

Pe final o sa zic despre cat de mult si din greu se munceste aici. De la 9 la 12 au program de dimineata… dar nimeni nu se grabeste deci daca vii pe la 9 jumate – 10 e perfect. La 12 au pauza de masa, ca e si ei oameni,  pana la 2-3 – depinde de cat manaca/ doarme fiecare. Apoi revin ca sa mai stea pana la un 5, poate 6 daca inca nu s-au plictisit. Cred ca le e foarte greu… plus ca la 2 noaptea musai trebuie sa fie in club, iar pentru cei mai solicitati la 10-11 la PUB… le plang de mila zau.

Dar au si ei un stres mare: Au alegeri peste 2 zile! 

jgjhg

Posted in Uncategorized on august 3, 2009 by ceoameni

jghjjh

Aş dansa, dar mă dor şalele

Posted in George Ionita on iunie 28, 2009 by ceoameni

E clar, nu mai intrăm în targetul celor de la B52, Expirat sau Comandante. Nu ne mai place, nu ne mai entuziasmează şi nu ne mai găsim locul printre atâţia oameni care se DISTREAZĂ.

Muzica pe care obişnuiam să ne dezlănţuim cu o bere ne provoacă acum doar un soi de nostalgie şi uşoară asumare a vârstei. Ne e lehamite măcar să zâmbim rebel unei dudui distrându-se, să ne bălăngănim pe ritmul pe care în alte vremuri îl simţeam adânc sau să fredonăm vreun refren simpatic. Abia ajunşi, vrem să plecăm cât mai repede.

Ne terminăm berea cu greu şi cerem apă plată. Hai băiete-n parc să dăm o tablă!

Discuții

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 27, 2009 by ceoameni

-Termini treaba până vineri seara?

-Nu știu. De ce?

-Să te fut! În sens peiorativ, dacă nu termini.

Lansare blog,

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 24, 2009 by ceoameni

care s-a lăsat cu şampanie, confetti, femei dezbrăcate – depravare totală pe MotoCoffee.

Ameninţări cu o banană de calibru neprecizat

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 20, 2009 by ceoameni

Un adolescent a intrat într-o cafenea şi a ameninţat cu o armă mascată sub tricou. Capturat, tânărul debutant în viaţa interlopă a fost arestat, arma dovedindu-se a fi o banană. Până să ajungă poliţia, tânărul a mâncat arma crimei. Poliţiştii au fotografiat coaja de banană, avertizându-l pe delincvent că ar putea fi inculpat şi pentru distrugere de probe.

Sursa: AFP

Stunt Ride 2009

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 18, 2009 by ceoameni

Mare campionat mondial de stunt în week-end la RomExpo. Toată lumea a avut orgasm la mersul pe o roată, fără o roată, wheelie pe roata din spate, flăcări… tot ce presupune o competiţie de acrobaţii pe motocicletă.

Sâmbătă toată lumea a fost în extaz (şi au avut şi de ce – uite! şi uite!), ieri la fel (cum ar veni, duminică). Pe toate forumurile de motorişti s-au exprimat în consecinţă, gen “super tare, frate”, “organizatorii rulz”, “mamă, ce fac aia”, dar nimeni nu a observat că nu a mai avut loc finala şi nici decernarea premiilor. La un moment dat, după semifinală, pauză de masa pentru piloţi, timp în care eu m-am ascuns după maşina pompierilor şi am aşteptat cuminte marea finală, întrucât mă bătea soarele în cap şi îmi era rău. Doar că într-o secundă nu mai era picior de organizator prin parcarea de la RomExpo, spectatorii plecau (mulţumiţi, că doar nu se aşteptau şi la premii la un campionat), iar piloţii păreau “oarecum” nemulţumiţi.

Nemulţmirea piloţilor, veniţi de prin Polonia, Lituania, Franţa, Canada, Cehia, Scoţia a reieşit oarecum din ploaia de înjurături la adresa organizatorilor şi din ruperea banner-ului cu numele clubului care s-a ocupat de toată distracţia. Un rider francez ştia în engleză doar un singur cuvânt, şi anume “fuck”, pe care l-a folosit excesiv la adresa organizatorilor.

Pe lângă ciudăţenia cu terminarea bruscă înainte de finală, eu nu înţeleg cum de nu a reacţionat nimeni până acum pe forumuri. În mod normal, la 2 minute de la orice fel de eveniment, explodează forumurile de motorişi cu păreri dintre cele mai avizate şi mai paranoice. Acum nimic! Mă aşteptam să găsesc tot felul de teorii despre implicarea în clanuri mafiote, despre vreo conspiraţie mondială. Dar, nimic, nici măcar o menţiune.

E bine că suntem toţi mulţumiţi, mai puţin piloţii care au venit degeaba până în România şi care şi-au luat una dintre cele mai mari ţepe. Printre altele, un rider maghiar (cum ar veni vicecampion mondial la sportul asta) a menţionat şi că regulile s-au schimbat pe parcursul competiţiei, cum ar fi că unii au avut 5 minute de free ride, iar alţii câte 6 sau 8 minute, că din campionat mondial s-a transformat într-o simplă competiţie.

Merge şi aşa!

Vreau cafea!

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 5, 2009 by ceoameni

Azi sunt verde din nou, da’ într-un mod mult mai puţin eco. Sunt mai serioasă decât de obicei şi râd să mă prăpădesc în sinea mea. Mi-e dor de mare şi timpul trece suuuuper greu. Îmi e sete şi aud Karmacoma în italiană. Iuliu aude în germană. Tot Karmacoma. Unii fac sex în redacţie într-un monitor. Urât să văd asta la serviciu. Pe HBO. Vreau cafea dimineaţa!

“Să fim iar ca la’nceputuri, într-o dulce ală’n'dală”

Posted in Ana-Maria Lazar on mai 5, 2009 by ceoameni

Când am inventat blogul ăsta cu George, eram la o terasă-bodegă, la o bere. Înainte să plecăm la Amsterdam ne-am întâlnit să cumpărăm biletele de avion şi atunci l-am inventat. Între timp George şi-a terminat licenţa, slavă cerului, că era super enervant atunci. Arina şi Iuliu (care nu e pe aici) s-au certat un pic la un moment dat. Înainte de asta am fost la Amsterdam la Budi, da’ nu am scris niciunul nimic despre asta şi bine am făcut. Andreea s-a supărat pe toată lumea. Şi Budi cred că e bine în Olanda.

Cam asta s-a întâmplat din august 2007 până acum, plus multe alte lucruri.

Pe de altă parte, putem fi găsiţi de google după următoarele expresii/cuvinte cheie:

  • baieti tampiti pe hi5
  • metode de a face laba
  • film porno iutub scufita rosie
  • mielu far de o nara
  • statusuri pentru fostele iubiri
  • sms de suferinta
  • felicitari curve
  • mania persecutiei depresie alcool
  • statusuri baitza
  • statusuri deprimate
  • pizde frumoase
  • blogul unei curve

Mi-am amintit de momentul în care hackerii i-au spart blogul lui gxg.

Diarios de motocicleta II

Posted in Ana-Maria Lazar on aprilie 23, 2009 by ceoameni

UPDATE: Stunt Riding-ul vine la București.

Vine un moment în viaţa fiecărei persoane în care apar tot felul de probleme de ordin metafizic. Prima şi cea mai importantă în cazul meu ar fi dacă sunt labilă, moment în care îmi dau seama că nu are nicio legătură cu metafizica.

Dacă mă trezesc indignată până la revoltă (interioară, că practic nu am făcut nimic) de comuniştii lui Voronin, ca în secunda următoare să ţopăi mai rău decât un cangur că plec la Baia Mare (Campionatul Mondial de Stunt 2009) încep să am vagi indicii în legătură cu răspunsul la întrebare.

Pe de altă parte, va veni un alt moment în care voi fi fericită posesoare de permis de conducere categoria A, până atunci nu este cazul să îşi facă nimeni griji într-adevăr.

De menţionat că am avut deja un accident pe 2 roţi (foto).broken greieras Citeşte mai departe »

Super

Posted in Ana-Maria Lazar on aprilie 23, 2009 by ceoameni

E supertare să ai tricou cu Superman.

Tocşouri

Posted in Ana-Maria Lazar on februarie 13, 2009 by ceoameni

Mă uit aproape în fiecare zi la ‘minunata emisiune’ Sinteza Zilei. Nişte prestigioşi analişti şi/sau jurnalişti cometează filmuleţe de pe YouTube cu oameni care se înjură, apoi se înjură între ei. Uneori mai fac şi dedicaţii. Cea mai tare dedicaţie a fost cu o melodie (Mărgineanu presupun) în care domnu’ cântăreţ îi spunea unuia că ‘îi ia nevasta în pulă’. Altă dată o imitau pe Elena Băsescu având insuccesuri.

Mai bine trec pe sport, aia se înjură mai cu stil. Marica a fost chiar simpatic cu ‘băga-mi-aş pula în morţii voştri’.

Muriţi!!!

Parfum

Posted in anca titu on ianuarie 22, 2009 by ceoameni

Ultima oara m-am gasit fara cuvinte in fata unei canite mici de ceai negru, foarte fierbinte. S-a speriat tare de laptele alb, foarte rece, turnat peste el si parca nu stiau cum sa se invaluie unul pe altul mai repede. Sfori, valuri, un vartej mare si aburi cu aroma de martipan…si miere. Si totusi putin amarui la gust. Am mai pus miere si s-au mai indulcit, s-au acceptat si in final ceaiul era perfect, de o culoare ciocolatie care te invita cu boare ei, ce se mai amesteca si cu celelalte din jur. Din pacate, planul lor a fost sa evadeze, m-au imbatat cu mirosul si apoi au sarit din cana, spre a servi unui scop mai inalt, pe rochia mea. De doua zile imi miroase rochia a martipan…si miere.

Stop poziţia şi stop toate!

Posted in George Ionita on decembrie 13, 2008 by ceoameni

Ce copchii demenţi eram. Cum se apleca unu, trosc câte un şut in fund. Trebuia să avem de fiecare dată grijă, să ne asigurăm “Stop poziţia!”. Şi dacă uitam şi ne trezeam cu ditamai sutul in fund, nu ne supăram. Nu ne deranja, doar ne ofticam că am uitat să ne asigurăm. Chiar dacă spuneam “Stop pozitia!”, venea unu si ne dadea un sut pe alt motiv… Si NU ne suparam!

Aveam mereu o scăpare. “Piua!”. “Fraaate, eram în piua, n-aveai voie”. Cum dădeam de greu, recurgeam la salvarea noastră secretă, “Piua”! Când ne simteam pregătiţi, ieşeam din ascunzătoare “Răspiua!”.

Ar trebui reinventate chestiile astea două. Ar avea mare succes.

Straight

Posted in Catalina F. on decembrie 10, 2008 by ceoameni

Unora dintre noi le place corsetul. Gen masculin sau feminin, se poartă corsetul. Şi ce dacă devenim nişte travestiţi ai propriei concepţii, e mai bine să fim “în rând cu lumea”, nu? Chiar dacă simţi cum iţi vine să muşti din masca pe care o porţi smerit, trebuie să prinzi din urma bătaia de picior din marşul conformiştilor… hai, grăbeşte-te să intri în rând şi vezi poate şi excelezi! Mai rămâne doar să urmăm planul cincinal şi suntem stas, produse umane pe bandă, fără cod de bare doar…

Printre prieteni, la facultate, serviciu, alte zile, aceleaşi tipare…când totuşi răsare câte o minte “luminată”, ceilalţi se grăbesc să o anihileze de teamă să nu revoluţioneze ceva în universul lor măsurabil. „Nu se cade”, „ce zice lumea?” sunt doar ecourile unei astfel de lumi la care refuz şi să mă uit peste umăr măcar…

Mai mult ca oricând, mă presează o nevoie subită de a trece peste toate astea, de a mă regăsi în uitatele lucruri mărunte, în feţele din jur ce se învârt ameţitor într-un dans multicolor fără reguli, întocmai în ritmul inimii mele… de a ignora nebuloasa coborâtă în mintea mea şi hotărârea înnecată în propria-i evanescenţă… to just be…

Sex la serviciu

Posted in Ana-Maria Lazar on noiembrie 26, 2008 by ceoameni

Am observat că atunci când nu ai pe nimeni pe lângă casă la care să ţipi, mergi frumos la serviciu şi faci sex cu nervii colegilor. Îi ţii într-un preludiu de câteva zile după care poţi să explodezi frumos într-un orgasm cu multe ţipete sau mai exista şi varianta blitzcrig. Bineînţeles că mai există şi o a treia variantă în care nu există ţipete şi nici nu simţi mare lucru, dar la sfârşit e cam frustrant. Totul se termină cu ţigara de după şi plecarea acasă (că doar nu stai peste noapte la birou).

În concluzie, te cam plictiseşti şi nu te mai întorci, moment în care speri să poţi să îi vezi când îşî autosatisfac dorinţele sexuale într-un mod profesionist.

Depresie reloaded…

Posted in Catalina F. on noiembrie 23, 2008 by ceoameni

Cum poate să te întristeze fericirea? Chiar dacă e una de moment, fericirea îţi dă acea înălţare şi detaşare de care avem toţi nevoie ca să ne desprindem de automatizarea anatomiei noastre menite să ne ţină în viaţă doar, fără alte abateri.

Şi totuşi te găseşti în faţa acestei ciudăţenii emoţionale, ca omul veşnic nemulţumit cu ceea ce are, dar mergând mai departe de atât, vrând să nu i se fi întâmplat, ca să nu aibă ce regreta.

Amestecând vinovăţia cu prefigurarea unei potenţiale schimbări, nu poţi gusta din beţia momentului, rămânând „sober” şi acru. Stai la marginea întâmplării, analizând cu ochi de chirurg what was, is, and could be.

În definitiv, poate chiar eşti fericit, dar eşti prea pragmatic ca să o realizezi…

S-a ițit depresia aia mișto

Posted in George Ionita on noiembrie 22, 2008 by ceoameni

Să nu cumva să încerci să-ți răspunzi la întrebarea ”Bă, tu ești fericit?”. Se creează instantaneu un amalgam de gânduri și idei de care nu prea poți să scapi ușor. E nașpa, un câcat.

Într-o dimineață în care ploua cu găleata găurită, împreună cu singurătatea pe care o așteptam de mult, cu o cafea tare amară, m-a trăznit! Totul se rezumă la oameni, stările tale depind de ei. Cu cât ai în jur oameni mai faini și mai compatibili, cu atât trăiești mai intens. Paranoici, bine-dispuși, haioși, puși pe ceartă, nebuni. Nu bani, hobby-uri, relații sentimentale, mașini sau alte chestii. Ideal ar fi să locuiesc într-un apartament cu 5 camere cu încă vreo 6-7 inși. Ar fi genial.

Umorul. Am încercat să-mi imaginez o zi fără nicio glumă, fără un râs, un apropo, o răutate pișicheră, o subtilitate sau o poantă. Am reușit și a fost sarcastic. Cea mai mișto invenție din lume – umorul ăsta.

Am să continuu să beau cafea amară tare, să fumez în draci și să vorbesc urât. A venit vremea vinului fiert!

Dezbatere

Posted in George Ionita on noiembrie 16, 2008 by ceoameni

Mulți oameni consideră că de pe la vîrsta de 22-24 de ani ar trebui să luăm în considerare căsătoria. Mai ales părinții. ”Să te așezi, mamă, la casa ta. Să ai și tu familie”. Buuun.

Mie mi se pare că ăia care vor să se lege la cap la vîrsta asta nu-s întregi la minte. Îți pui singur în cârcă o groază de responsabilități, o să începi să faci chestii din principiu și o să uiți deseori de tine. Plus că, dacă o pui și de-un plod, s-a dus dreacu toată distracția. De ce? Că există o concepție precum că ăsta e un ciclu? Că așa se face? Hmm. Îs de acord cu ideea de familie, mă entuziasmează, dar mult mai târziu; cam de pe la 28-29 încolo.

În plus, există un mit că duduile se visează mirese. Am întrebat foarte multe domnișoare și toate au spus că e o chestie jenantă. Ca de altfel toată ideea de nuntă, e o chestie dubioasă rău. Dar nu asta-i discuția. Ci faptul că mă simt îndoctrinat că tre să mă însor la un moment dat, deși nu simt asta (îmi place doar ideea de familie).

E adevărat, fiecare ar trebui să facă ce vrea, când vrea. Dar logic vorbind, și rațional, când dreacu ar fi bine să te căsătorești? La ce vîrstă?

Subiect tabu, cică

Posted in Ana-Maria Lazar on noiembrie 13, 2008 by ceoameni

Sexul este un subiect interesant, parcă un pic interzis. Câţi parteneri sunt prea mulţi, cât de des e prea des, cât de pervers e prea pervers şi când o partidă de sex e considerată ratată? Cine impune standarde şi cine se încadrează în standarde? În ultimul timp am tot avut discuţii despre cum nu prea e ca in filme. Ba nu se întâmplă, ba e doar o tentativă de a se întâmpla, ba se întâmplă, da’ fără finalitate. Ar trebui să fie un ghid “Cum să faci sex corect, potrivit ultimelor standarde europene”. Să ştie dom’le toată lumea. Mai puţine frustrări!

Şi dacă ştie toată lumea, mai e interesant? Nici aşa nu e bine.

180 grade

Posted in Catalina F. on noiembrie 10, 2008 by ceoameni

Şoc. Când viaţa vrea să te surprindă, nu o face discret, ci te loveşte fără milă în moalele capului, având totuşi grijă de fiecare dată să nu îţi dea lovitura de graţie.

Uneori priveşti viaţa de dincolo de un paravan de sticlă şi ai vrea să îţi trasezi traiectoria cu precizia ofiţerului care alege reperele unui plan de luptă, anticipând obstacolele şi fiece nouă mutare. Însă întocmai ca şi din poziţia călătorului din tren, dincolo de geam reperele fug cât ai clipi din raza vizuală, rămânând simple siluete străvezii în noapte, iar tu având doar posibilitatea de a păstra acele crâmpeie de viaţă în rezerva ta de experienţă.

În astfel de momente de şoc, sincopele din capul tău capătă sens căci oricum întreaga lume ar putea foarte bine funcţiona pe dos şi tot nu te-ar mira…

Dar având în vedere că „it’s going to get worse before it gets worse”, lucrurile se pare că evoluează într-o anume direcţie cu şi fără pasivitatea ta. Trebuie doar să simulezi iar normalitatea şi să-ţi suprimi vidul din piept şi te vei adapta… it’s all a matter of perspective…

Am căzut în gol

Posted in George Ionita on noiembrie 6, 2008 by ceoameni

“De ce fumezi?”. “Nu ştiu, de prost”. Cel mai des întâlnit răspuns dat de fumători. Între mici sau mari satisfacţii, cea mai puternică bucurie e la un gol. E extraordinar cum trecerea unei mingi printre doi stâlpi poate genera un entuziasm aşa mare. Cum te trezeşti ţipând dezlănţuit, cu pumnii în aer, cum îţi râzi în pumni. Cum ţipi ca un copil, cum fotbaliştii îţi par cei mai apropiaţi prieteni. Cum doare când echipa ta nu joacă fotbal, cum te întristezi când primeşte gol sau cum nu mai ai chef de absolut nimic o zi întreagă când ia bătaie.

Pasiunea ta e alegerea ta. Devotamentul vine din adânc şi nu ai de dat vreo explicaţie nimănui. 90 de minute nu respiri şi trăieşti doar pentru momentul ăla, pe care-l mai aşteaptă încă alte câteva milioane ca tine: golul. Ţipi, urli, nu te poţi controla, sari, dansezi prin cameră, pupi televizorul. Timp de 90 de minute, trăieşti cu adevărat. Iar o dată cu golul echipei tale, eşti fericit cu adevărat.

Fotbalul pentru tine e exact ca ţigara. O chestie total inutilă, poate chiar dăunătoare (îţi pierzi timpul), dar pentru care nu poţi da o explicaţie coerentă. “De ce te uiţi la fotbal?”. “Nu ştiu, de prost”.

Hai sictir!

Posted in George Ionita on noiembrie 5, 2008 by ceoameni

A-nceput deja bombardamentul: “Ce faci de revelion?”. Şi ţi se rupe, de data asta nu te mai crizezi. Nu te interesează unde te duci sau ce faci. Te iţeşti tu pe undeva, nu mai are aşa o importanţă mare evenimentu ăsta. Începe să fie mai important Crăciunu.

Ai dezvoltat o reală manie pentru cursor. Că e în formă de săgeată, mânuţă sau vreo gânganie, ai devenit un stăpân cu instincte de gardian de închisoare. Cursorul ăla-i al tău şi-ţi dă o putere periculos de mare. Dacă l-ai putea folosi şi în rest… Să dai dublu-click pe o beibişoară de pe stradă sau un click dreapta si exit pe unu care te enervează. “Grijania mă-tii!”.

M-am uitat la un film la televizor după foarte multă vreme. Şi-mi tot venea să apăs pe space.

Mă gândeam la sporturile naţionale ale românului. Pe lângă ciocnitul pahareleor, înjuratul, frica de soacră sau cerşitul, ce mai poate fi considerat sport naţional în România? Ce-i la noi la greu şi la alţii nu-i?

Înjurătura, mama bunei dispoziţii

Posted in George Ionita on noiembrie 4, 2008 by ceoameni

Să moară Stalin, ce vrăjeală au fetele-n căpăţână! Frate, ele nu suportă limbajul obscen, cuvintele urâte. Pe lângă unele care se uită la televizor ca bou-n ţeavă şi le e jenă să pronunţe “căcat”, “ginecolog” sau chiar “limbă”, există altele care nu pot pronunţa super-mega-cuvântul “pulă”. Buuun.

Noi, obscenii, înjurăm la Greuceanu! Aruncăm vorbele la oha şi jignim moca. N-avem stres şi nu ne e târşă că va pune cineva botu. Dar nu se întreabă nimeni de ce. Suntem catalogaţi imediat ca proşti, golani şi nesimţiţi. Suntem melteni şi smardoi, fără vreo explicaţie. Ne mirăm cu “Bă, eşti nebun?”, “Să moori tu?” sau “Băăi coaie..”, introducem un cuvânt urât – “dracu” – sau unul obscen – “coaie” – în tradiţionalul “Ce faci?” şi un apelativ simpatic gen “bă boule” sau “bă prostule” după supercunoscutul “Pa!”. Gluma fără obscenităţi e Moartea caprioarei, frate! Soto!

Într-un colectiv belea, se înjură ca la uşa cortului (Ce plm!? cortul are uşă?)! Toată lumea se miră când profesorii ce se strâng la un meci de fotbal înjură ca descreieraţii. Toţi rămân gură-cască atunci când îşi aud tatăl scăpând savarina “Băgami-aş pula! Scuze!”. Angajaţii se oripilează când şefu-şi introduce de-ale gurii în mamele lor. Toţi se miră când citesc Eminescu sau Creangă fără perdea. Şi tot aşa…

Să revin. Într-un colectiv ciumeg, dacă nu chiar în orice colectiv, înjurătura şi limbajul de argou sunt un must! Îţi dau senzaţia de confort. Împrietenirea e mai uşoară, timpul trece mai cu schepsis şi ai o stare de te doare-n basheţi. Dai o-njurătură la plezneală şi te-ai scos… Bestial, frate!

Mergi!

Posted in George Ionita on noiembrie 3, 2008 by ceoameni

Văzut, plăcut! Mistrețul galben… Numai cu degetele.

La concert Tudor Gheorghe. Era una de se credea duduie în fața mea, de gât cu amorezu ei. Îl roagă frumos să-i cumpere ciocolată și apă plată, ”de preferabil” minerală. Tipul parcurge jumătate de sală, când tentativa de purtătoare de sâni îl strigă: ”Cosmin, ia-mi ciocolată doar dacă are, da?”.

Mă gândeam la prietenie. Ce înseamnă de fapt. E doar un parteneriat de făcut chestii împreună? (de mers la fotbal, de baut bere, etc). Sau o persoană care-ți înțelege perfect umorul? Inseamna doar un pact mut ca ”bă, eu nu te enervez, nu mă enerva nici tu pe mine!”? O înțelegere din priviri? Nu știu. Părerea mea e că prima condiție e să nu existe ”Mulțumesc”, ”Te rog frumos” și ”Cu plăcere”.

Mi-e foarte dor de un maiou negru. Să mă ațâțe.

Din ale convietuirii scoase…

Posted in Cata & Cez in tandem :P on noiembrie 3, 2008 by ceoameni

Cand crezi ca le-ai auzit pe toate si ca a ta existenta la camin nu poate fi mai umila de atat, socializarea iti bate la usa ca sa iti demonstreze ca niciun lucru bun nu ramane nepedepsit, in cazul de fata, bunavointa fata de vecinii de palier.

Zgomotele sinistre, devenite pretext de abordare, au dezvaluit potentialul spiritual al caministilor de la camera de langa, care intr-un exces ezoteric, si-au gasit de lucru cu un “artefact religios”. Si din toata migala asta a lor a rezultat o frumusete de “orgasm spiritual”, pentru care prea-fericitii au simtit nevoia sa se scuze, spargand astfel gheata, dupa o luna de convietuit in anonimat.

Frustrarea ca nu socializam indeajuns in camin tocmai s-a rezolvat..for good…nu am crezut ca o scurta intrevedere cu un coleg de palier te poate marca mai mult decat la un simplu nivel conversational…se pare ca ne-am inselat… cine s-ar fi gandit ca un simplu ciocanit va avea asemenea urmari.
Subiectul: freak of nature, but that`s just us, obiectul comunicarii: o aberatie…scopul comunicarii: hell knows..you tell us…

Revenind la aberatie, care este legatura dintre artefact, religie si sperma? La prima vedere, niciuna…on the other hand, daca discutam un pic cu prea binevoitorul coleg, s-ar putea sa ne schimbam parerea….in masura in care sunteti dispusi sa fiti partasi la orgasmul spiritual al colegului…orgasm provocat, evident, de un artefact religios foarte vechi se pare…mai exact, de atingerea lui…neputandu-ne disocia de conotatiile sexuale ale gestului, am avut tendinta fireasca de a rade, inainte sau dupa ce ne-a picat fata…depinde de persoana, normal…

Colegul, la fel de binevoitor in impartasirea acestei experiente de inaltare religioasa , si in incercarea de a ne transforma in discipolii noii credinte, a continuat sa ne ilustreze efectele spectaculoase ale acestui « artefact » , printre care transformarea urinei, si chiar si a spermei, in apa…
Inca nu putem, in calitatea noastra de ne-initiati, sa cuprindem sublimul …si nu sunt cuvinte care sa descrie patosul, sclipirea din ochii aproape inlacrimati, cand ne-a dezvaluit o ultima minune …transformarea laptelui in vin…dar nu laptele UHT, in niciun caz…

Si astfel, intreaga conversatie din prag de usa s-a redus la o relatare ce si-a castigat un bine meritat loc in noua categorie pe care Crina a numit-o “ce are ursul in loc de mana”.
Nu suntem caustice (noi, cand vreodata? :p), dar e imposibil sa nu ajungi la final la morala ca decat socializare cu astfel de bajeti care atunci cand deschid gura iti descretesc in asemenea hal mintea incat provoaca musca la un mic program artistic ( a se citi “patineaza musca pe creieru nivelat “), mai bine hai sictir! si la mai putina evlavie data viitoare!

P.S. Cred ca a ajuns credinta si la camera din « harcana »…pentru ca de data asta s-au auzit semne clare ale orgasmului spiritual….suntem pe o insula pustie a necredintei intr-o mare de spiritualitate (re)productiva…

Azi sunt verde

Posted in Ana-Maria Lazar on octombrie 21, 2008 by ceoameni

Paranoia… sau nu

Posted in Ana-Maria Lazar on octombrie 2, 2008 by ceoameni

Cam aste sunt definiţiile pe care le-am găsit pentru paranoia, termen des folosit de altfel: boală psihică manifestată prin lipsă de logică în gândire, idei delirante fixe, susceptibilitate şi orgoliu exagerat, prin mania persecuţiei, neîncredere, falsitate a judecăţii. Cică etimologic, termenul ar deriva din limba greacă şi înseamnă: para =alături şi noia=judecată, cum ar veni, un fel de gândire total pe dinafară, cam ca atunci când sunt folosite substanţe psihoactive, doar că efectul e permanent şi total neamuzant. Citez „Bolnavii au următoarele trăsături: inadaptabilitate, hipertrofia eu-lui, eroare de raţionament şi suspiciozitate”.

De curând m-am confruntat (e mult spus întrucât eu nu prea am reacţionat) cu un “atac” de paranoia şi am devenit curioasă. Pe de altă parte, eu consideram că am aşa o mică doză de paranoia, cât îi stă omului bine, însă cred că sunt departe de asta, prin comparaţie. Teoria conspiraţiei, lume care se uită cel puţin urât la tine, oameni favorizaţi în detrimentul tău – cam astea sunt ideile care colcăie pe lângă mine.

În concluzie, sunt doar un pic suspicioasă, nici pe departe paranoică.

Diarios de motocicleta

Posted in Ana-Maria Lazar on septembrie 26, 2008 by ceoameni

O dai jos de pe cric, te urci în şa, porneşti, mergi 2 metri până să îţi ridici picioarele de jos şi după alţi 2 metri iar le cobori că te dezechilibrezi. Cam aşa se întâmplă când merg eu în poligon. Io de ce nu am avut Pegas ca George când eram mică, să fi învaţat şi eu să merg pe bicicletă? E frustrant, e groaznic de frustrant.

De fapt vroiam să scriu despre cât de liber te simţi în momentul în care călăreşti pe două roţi şi cum nu pot fi descrise toate senzaţiile, însă încep să resimt mai mult frustrarea decât pasiunea. Bocete isterice şi sticle de vin după telefonul de la bancă cu mirificul refuz de credit, astea clar nu erau în plan.

În vară, când am început să îmi doresc motocicletă, totul părea super uşor. Încep şcoala, fac un credit şi în două luni pot să folosec expresii de tipul „am scăpat mâna în gaz”, „a început să danseze roata din faţă”, ş.cl. Doar că nu e atât de simplu. Mersul pe motocicletă fără mers pe bicicletă în prealabil e greu, poluă în zilele în care trebuie să merg eu în poligon, aia de la bancă nu au aceeaşi viziune ca şi mine.

…şi totuşi I like smoke and lightning Heavy metal thunder Racin’ with the wind And the feelin’ that I’m under (Born to be Wild – Steppenwolf).

Bine, mă, și cealaltă?

Posted in George Ionita on septembrie 25, 2008 by ceoameni

Aim beac in gheim! Dreptate-avea Silvia! Atunci când iți merg toate prost spre jalnic, e mult loc de bine. Și mă gândeam că întotdeauna e loc și de rău. Mult loc. Asta înseamnă că răul e mai jmecher decât binele.

În fine, frustrările de sfârșit de vară mi s-au uscat și au căzut, încep să culeg fructe, sunt în câmpul muncii, școala stă să-nceapă și mi-e frig. Mi-am găsit un giob unde trebuie să fiu creativ la comandă (adică îmi zice un șef: ”Bă, fii creativ. În maximum 5 minute vii la mine cu ceva genial!”). E greu, da-mi place. Dorința aia meseriașă să mă duc dreacu la master in alte țări fără țigani s-a ofilit și ea; da lasă, că poate vine primăvara; sau poate mor ăștia. M-am procopsit cu un master dulce (știți voi, dintr-ăla de se pune în cozonac), cu o chirie într-un apartament la dracu-n praznic (am căutat în dex, praznic înseamnă pomană, chef, banchet; hmm, jmecher dracu ăsta) pe o sumă la fel de dulce. Partea cea mai interesantă e că locuiesc cu două dudui; simt că o să apară foarte curând o rubrică nouă pe blogu ăsta (la fel de dulce); ca să mi se potrivească mai bine cu stilul meu de-a scrie cel puțin și anume fix adică gay.

Lăsând introducerile muierești la o parte, aghia am venit ACASĂ de la LUCRU. Și tare interesantă mai e partea asta; bine, și celelalte sunt. Cât îi mai blamam pe ăștia care munceau full-time. N-aveau niciodată chef de nimic. Nu ieșeau, nu vroiau s-audă de întâlniri, șuete sau mai știu eu ce. Niște puturoși! Eiii, nu-i chiar așa. Așezatul pe o canapea e chiar genial! Statul de-ampulea în pat, fără niciun efort fizic sau intelectual e sublim. Cafeaua însoțită de țigări în bucătăria TA e magnifică. Uichendu pare cât o vacanță-n vârful muntelui, iar somnul e ceva care necesită inventarea unui cuvânt mai extraordinar decât senzațional.

Bine, asta nu înseamnă că dacă mă sună cineva să ies și zic că am treabă, de fapt mi-e lene. Nț! Nu, nu!

Cu dedicatie – GREAT VALUE!!!

Posted in anca titu on septembrie 17, 2008 by ceoameni

cred ca majoritatea din noi am dat macar odata intr-un tv surfing peste italianu cu “CADOU!!! CADOU!!!”- aia e varianta de pe posturile noastre.

varianta americana: un tacnit, care nu stiu de ce apare in jumatete din reclame, si care tipa cat il tin plamanii “GREAT VALUE!!! BEST VALUE!!!, I AM BILLY AND THIS IS MY BEST PRODUCT YET!” (toate sunt produsele lui cele mai bune) si urla in continuare indiferent ce mai are de zis. am doar 2 obiectii: ca nu l-au bagat si la reclama cu “i have genital herpes ” sau la cea cu “(…) it’s the most sofisticated peace of tehnology you ever peed on”-reclama la teste de sarcina- si la astea ar merge un “GREAT VALUE!!!” dupa parerea mea. toate la astea sunt “ON SALE” si trebuie sa te grabesti sa suni, pentru ca deja stocul e pe terminate, probabil au alt stoc din jumatete in jumatate de ora. 

eu propun sa inlocuim italianul si sa bagam unu mai de-a casei: mai bronzat asa, cu un tricou verde, sau roz tipator, bine geluit, care sa racneasca (eventual undeva in natura sa para mai veridic): “VALUARE FARA NUMAR, FARA NUMAR, PENTRU TOATA LUMEA, DIN PARTEA LU COSTEL!” -  daca merge la ei, la noi de ce n-ar merge, ce noi suntem mai fraieri (asta chiar ar fi greu, dar ramane in romana treaba, sa nu inteleaga si neamu’ lor :) ).

un mit…ba nu doua

Posted in anca titu on septembrie 17, 2008 by ceoameni

toata lumea a auzit povesti cu negri si cat de bine pregatiti i-a trimis mama natura pe ei pe pamant. doar ca abia acum am aflat si eu care e treaba cu doamnele negre. de precizat ca asa cum n-am confirmat mitul cu domnii nici asta cu doamnele nu-i suta in suta…dar tot merita povestit-macar pentru baietii care vizeaza sa faca o ciocolata cu lapte (ei fiind laptele ;) ).

discutia cu al meu coleg de munca – un tanar( circa 30 ani) neinsurat, dar cu concubina, 2 copii, si inca unu mai din flori ca primii 2, ca a aflat de el dupa ce i crescuse toti dintii in gura - a pornit de la faptul ca eu nu am vazut pana acum punkery sau rockeri negri prin america de cand am venit(ca n am vazut, nah). iar el, in imensa lui experienta de viata, trecand de la junky in ultimul hal si trait pe strazi la mastere in vreo 3 chestii printre care si teologie (doamne fereste sa fi ajuns asta popa), imi zice ca sunt multi, cum de n am vazut si mai ales ce multi negri sunt goth aci in marita america (nu punem la socoteala wisconsinul ca aici clar nu-s, io-s din aia care tre sa vada sa creada). si desi discutia avea o directie cat se poate de pudica si normala, de la faptul ca noaptea nu vezi un negru imbracat goth decat dc ranjeste fasolea se ajunge la cum negresele se pot distinge usor noaptea…dc n au nimic pe ele…si aici zambeste el cu subinteles, ridicand “evil” din spranceana. si pe mine care nu ma duce capul chiar asa departe, ma pune al cu coarne sa intreb cum asa? si incepe sa mi explice cum au ele dansa foarte roz. bine bine, si care e problema daca-i roz? in general e roz. doar ca nu e tocmai un roz obisnuit, astfel incat dansa lor “glows in the dark”?! ai da-o sa-ti bagi… banii la banca. adica cat ai fi de chior sau fara simtu gaurii tot sa nimeresti (deja imi imaginam o pista de avioane bine luminata noaptea, cu tot cu ala micu cu stegulete). dupa 5 minute intra pe usa o “hot mama”, cu un fund pe care puteai sa desenezi globul, sa scrii si tarile si orasele importante, si n-am putut sa nu ma gandesc ca daca iese Obama la alegeri si-si cheama duduile intr-ajutor, chiar ar putea rezolva problema energiei electrice: cate una din astea la fiecare colt de strada noaptea ar rezolva problema…ar fi cam greu sa le puna in par dar ar da un aer deosebit oraselor, si la cate sunt ar avea resurse mult timp de acum in colo, si ar plati doar pt mcdonalds sa le tina in forma. expresia bec de 75 sau 100 ar lua un cu totul alt sens :) )

Din seria „Where’s your head at?”…

Posted in Catalina F. on septembrie 16, 2008 by ceoameni

De câte ori nu v-aţi simţit paralizaţi în faţa unei intenţii dornice să evolueze la stadiul de acţiune de mârşăvia orgoliului ? La mine ar fi de prisos să cuantific aceste tentative ruşinoase…Cert e că orgoliul a devenit din ce în ce mai răspândit şi am observat asta în jurul meu… e ca un flagel relaţional ce, fără a fi selectiv sau pretenţios, face tot mai multe victime.

În definitiv, la ce bun atâta orgoliu ? Sau cum ştii când orgoliul pe care tu îl crezi bun-simţ s-a transformat într-o stupidă teamă de eşec a cărei carcasă protectoare te îmbie la a sta în continuare în umbră ?
E o oboseală inerentă ce s-a acumulat în mintea mea şi ea mă face acum să blamez orgoliul, care mie mi se pare o variantă deghizată a datului bir cu fugiţii. Deci o scuză „lame” îmbrăcată în straie narcisiste.

Vrem mereu să înclinăm balanţa în favoarea noastră, însă uităm că nu suntem în competiţie cu nimeni (it’s all in our head) şi se pare că, de fapt, singura competiţie reală e cu noi, nişte fiinţe messed-up, măcar din singurul motiv că ne agităm, ca de obicei, pentru nimic.

Bazaconii 5

Posted in George Ionita on septembrie 12, 2008 by ceoameni

Când eram mic mic mic, am făcut un gest care ar putea scoate în evidență o evidentă caracteristică de-ale mele. Aveam vreo 4-5 ani, eram la Bălești și aveam pisică. Pe care o iubeam. Pe drum se adunau și copii mai mari decât mine care, idioții, s-au gândit ei să facă glume. M-au amenințat că îmi vor mâța și că mi-o vor fura. Atunci, într-un moment de PERFECTĂ luciditate și logică, am luat pisica în mâini, am îmbrățișat-o și am aruncat-o în fântână. ”Na, fraierilor, să văd dacă mi-o mai furați din fântână!”, le-am zis prăpădiților de copchii ușor șocați de gestul meu. Apropo de șoc, bunicu a trebuit să sece fântâna, că de!, mâța murise. E, caracteristica evidentă a mea care a ieșit în evidență e faptul că atunci când eram mic mic mic nu aveam simțul umorului.

Animalul la care am ținut cel mai mult a fost (iar ar putea ieși în evidență o evidentă caracteristică de-ale mele) un purceluș. Când scroafa Ana a fătat dat naștere mai multor copii cu rât, a ieșit și unul bolnav (nu mai știu exact de ce suferea). Nefericitul nu putea sta în coteț cu frații lui, așa că bunica l-a lăsat slobod prin curte, alături de găini, gâște și curcani. Mi-a fost drag din prima zi, l-am adoptat imediat și i-am pus numele de Tambur. Vorbeam mult cu el, iar lui îi plăcea să mă asculte. Se ținea numai după mine, mergeam împreună chiar și la joacă pe drum cu ceilalți copii. Când jucam ”ascunselea”, mă dădea mereu de gol când mă ascundeam, dar era foarte fain să mijesc împreună cu Tambur și să-i căutăm noi doi pe ceilalți. Îmi amintesc vag de figura lui (aveam vreo 4-5 ani), însă n-o să uit niciodată momentul când stăteam la masă cu bunicii mâncând și bunicul mă întreabă: ”Ia zi mă, e bun Tambur?”. Cred că am plâns o săptămână. Bun, și caracteristica mea, cred, e că nu-mi plac pisicile.

Au fost mulți… Câinele Lăbuș, mielul Nelu, mânzul Costeluș, curcanul Nea Vasile, vițelul Fane, cocoșul Mircea, cloșca Marița, broasca țestoasă Smaranda și alții. Între timp, au început să-mi placă oamenii.

Ciudat

Posted in George Ionita on septembrie 10, 2008 by ceoameni

Când eram în clasele 1-4, nu ştiu exact cum se întâmpla, că tuturor băieţilor de la noi din clasă ne plăcea de fata care învăţa cel mai bine, care avea notele cele mai mari; nu conta cum arăta fizic, pentru mintea noastră era important doar să fie cea mai deşteaptă. Când mergeam cu clasa la film, toţi ne doream cu ardoare să ne pună învăţătoare de mână cu ea. Cea mai deşteaptă fată din clasă!

Acum, la peste 20 de ani, important e să fie bună, să se îmbrace cât mai provocator, să arate cât mai sexxy şi să aibă creier cât mai mic, poate deloc! Bă, eram mult mai raţionali în 1-4!

Bazaconii 4

Posted in George Ionita on septembrie 10, 2008 by ceoameni

Din ciclul Povești idioate, întâmplate, aproape inventate, vă mai dau una. Mie mi s-a întâmplat de mult tare, în urmă cu vreo 8 ani. Dar începând cu perioada asta, probabilitatea să se întâmple oricui e foarte mare, o situație jenantă, cutremurătoare. Așa că fiți atenți…

La țară la Bălești venea ca și mine în vacanță Mădălina din Râmnicu-Sărat, cu un an mai mare. Era nepoata lu Polonic și stătea la câteva case de bunicii mei. Era tunsă scurt, băiețește, avea un zâmbet devastator și mă plăcea (eu nu mă prinsesem, bineînțeles, m-a tras o dată de mână și mi-a zis…). Aveam vreo 14 ani, tulei deasupra gurii și începusem deja să merg la discotecă (Cuuum? Abia la 14 ani te-ai dus la disco?, vor întreba copiii de 11 ani care citesc povestea asta. Noi deja ne-am plictisit, ne-am ramolit, nu ne mai place).

Să revin la momentul când m-a tras de mână. Eram la discotecă, (nici atunci nu dansam, mă bălăngăneam într-un fel..) a venit Mădălina lângă mine, m-a luat de mână și mi-a zis: Hai până afară să-ți spun ceva! M-am activat pe loc, știam că așa se face când o fată place un băiat – își trimite o prietenă la individ ca să-l cheme      până afară să-i spună ceva. Așa că m-am dus sprinten afară cu gândul la soră-sa, o bunăciune (sau cârlană, cum se caracterizau fetele bune la Bălești) de domnișoară, crezând că mi-a pus Dumnezeu mâna lui în cap și mâna mea în… altă parte. Când colo, Mădălina mă bagă la întuneric, mă sprijină de un gard și-mi frige o sărutare de mama focului de la bricheta cu care m-am ars pe loc foarte nasol la deget. A durat frecatul buzelor noastre mai bine de 15 minute, după care ne-am mutat mai departe, mai la întuneric, unde, pe un podeț, am văzut, atins, frecat, pișcat și terfelit primul sân de damă din viața mea. Frumoos! Tot cu Mădălina a fost și prima ocazie în care mi-am folosit râtul din dotare, ne-mai-băgând-o în seamă a doua zi. Nu asta e povestea, doar v-am introdus un pic în… ea. Nu prea am mai avut contact cu Mădălina de atunci, ea plecând în acea vacanță din Bălești și ne-mai-întorcându-se decât foarte rar și puțin.

Peste vreo două veri, am hotărât cu Buliboi să mergem cu bicicletele la Râmnic să ne luăm reviste Playboy (să-l dăm pe spate pe Bunghiu). O dată ajunși în târg, ne-am ascuns biclele într-un parc și am luat-o la plimbare. Când, pe o stradă o zăresc pe Mădălina. O strig, îmi îndepărtez mâinile s-o îmbrățișez (știți gestul) și o aștept să se apropie. ”Ce faci, măi prăpădito?!”, îi arunc zâmbitor vrând s-o pup. ”Ușurel, ușurel. Să nu te vadă bărbati-miu!”. (Fanii mess-ului ar folosi aici emoticonu ăla de-și scutură capul șocat) Nu-mi venea să cred, pe Buliboi l-a bufnit un râs de vreo trei ore, lovindu-se cu Playboy-ul (pe care-l ascundea tacticos la spate) în cap. ”Cum, măi nebuno? Te-ai măritat?”, am întrebat eu foarte original. ”Da, nu vezi că sunt și gravidă?”. Nu zărisem, nici eu, nici Buliboi, că Mădălina căra cu ea o mândrie de burtoi… Nu vreau să spun cum a fost drumul de întoarcere în sat. Și nici ce am făcut cu revistele…

Oracol international

Posted in andrei budescu on septembrie 9, 2008 by ceoameni

Cand unii oameni isi vad de viata – altii stau si completeaza oracole

Andrei; Andrei; Andrei; finante; master; 1 an; Romania; da, e ok – am mai fost o data….

Deja de vreo 10 zile de cand sunt in Amsterdam am innebunit sa port aceleasi conversatii -  la mai toate petrecerile -

“buna! cum te cheama? Poftim, cum ai zis? Mai zi o data ca nu te-am auzit bine – muzica e de vina…”

“Aaahh! Buna, AndrE, eu sunt XxXxX. Imi pare bine! Si… ce studiezi?” urmand invariabilul ‘interesant’!!!

“SI – faci bachelor sau master?”

“Doar 1 semestru sau…?”

“De unde ziceai ca esti?”

“SI, iti place Amsterdamul?”

De aici incolo – fiecare dupa cum il taie capul – unii o mai dau pe “Ce fel de muzica iti place?”, altii ajung la intrebari de-a dreptul jenibile gen “Ce-ai mancat azi dimineata?” dandu-si si ei seama de cretinismul propriu si scuzandu-se cu un “Intreb pentru ca eu nu stiu sa gatesc si o tin in bere toata ziua”…

Macar de-ar include si intrebarea de pe ultimele pagini ale oracolelor din clasa a patra: “SI, de cine iti place din clasa?”

Sfarsitul conversatiilor: “Multumesc ca ai completat oracolul meu! PA!”

Si nu – inca nu pot sa zic ca am dat peste oamenii faini de anul trecut

Master, chirie, giob și cealaltă

Posted in George Ionita on septembrie 7, 2008 by ceoameni

Păzea, că scriu personal! Mă aflu într-o stare verișoară de grad îndepărtat cu depresia. Nu izbutesc să ajung într-un punct de echilibru necesar unei astfel de perioade, în care multe probleme (mândrele din titlu) urlă cerându-și rezolvarea. Da mai rezolvați-vă și singure, vă muma-n cur!

Visez porci verzi pe pereți, mă gândesc că atunci când un dor e mai multe se cheamă doare și că e extrem de aiurea să-ți dorești foarte mult o chestie fără să fii convins de asta. Nu reușesc deloc să mă obișnuiesc cu ideea că nu sunt o jumătate, ci un întreg. Am dificultăți în a socializa cu mine și nu pot încă să văd că singurătatea zâmbește mișto, fugind de ea ca mingea de Bănel. Nu pot să dorm omenește și nu am nicio cracă de care să mă agăț. Am o doză foarte mare de inconștiență, dar nu știu ce să fac cu ea. Gata, m-am descărcat. A, am uitat să specific că fug profesionist de responsabilități; și-mi pare și bine și rău.

Bazaconii 3

Posted in George Ionita on septembrie 5, 2008 by ceoameni

Aveam Pegas la Bălești. Albastră. Puneam frâne mișto cu ea. Rămâneau urme. Eram mândru, mă. Alții mergeau cu biclele bunicilor, de-alea mari și rusești, erau unii jmecheri care aveau dintr-alea cu viteze, iar alții aveau prietenă. Era chiar unul care avea montat un casetofon pe coarne. În fine, alta e ideea….

Mergeam și de Paște la Bălești. Ne adunam pe găști (sau cete), găseam pe unu cu bunic mai tolerant care să ne dea căruța și calul și porneam spre pădure. Făceam grătar, încercam timid să ne dăm la puținele fete care mergeau cu noi și ne îmbătam ca porcii mistreți. Mă rog, alta e ideea….

De revelion, ne adunam la câte unu acasă și strângeam….(aici e un cuvânt care nu vrea să facă sex cu creierul meu). ne îmbătam ca porcii mistreți. În fine, alta e ideea….

Nu aveam casetofon. Avea Bunghiu, care era din Ploiești și aducea casete chiar și la discoteca satului; de la el am auzit de Prodigy. Avea și Buliboi, care asculta casetele pe care le aduceam eu de la Focșani. Eu ascultam radio, Radio România Actualități…Cernavodă, Mil neof sant sant sant santimetr. În fine, alta e ideea…

Înainte de Maria, fuse Paula. Bruneta din Rîmnicu-Sărat care m-a învățat să sărut. Ne-am îmbârligat în cimitir, unde stăteau golanii și aruncau cu oale pe stradă să sperie tinerii care se întorceau de la discotecă. Paula m-a luat de mână și m-a întrebat sec: Știi să săruți? M-am uitat scurt la ea și-am dat stânjenit din cap că nu. Aveam 12 ani și când am auzit un Te iubesc înainte de intrarea prin efracțiune a limbii ei în gura mea, m-am topit. În fine, alta e ideea…

Ideea e că totu-i trecător. De multe ori gândim atât de pe lângă, așteptăm prea mult o rezolvare din partea altora sau a altor chestii (gen Hai să dăm cu banul), încât maturizarea întârzâie să bată copilăria la ping-pong. Cîcat! Răutatea călește dorința șchioapă de a ține o fată de mână. Adică pastila de țânțar e un moft? Sau mai concret, baba suferă alături de moș?

Bazaconii 2

Posted in George Ionita on septembrie 5, 2008 by ceoameni

Eu unul tânjesc după vremea copchilăriei, când o zbugheam la țară la bunici fără să-mi pese că pierd nu știu câte episoade din Capcana timpului (Ziggy era idolul meu). Nu eram cine știe ce isteț, nu timid, ci apogeul timidității, dar știam bătaie și eram bun la fotbal. În plus, fetele mă plăceau, dar nu-mi dădeam seama niciodată. După aaaani și ani, mă vooooi întoarce…

Când plecam fuga la țară în vacanță, mă duceam cu gândul la Maria. O blondă de 13-14 ani, de-o seamă cu mine, o bucureșteancă oleacă nesuferită – atât cât trebuie, avea un bunic enervant, știa jocuri noi și complicate, era mereu curată (nu ca noi toți ceilalți, care ne mândream cu câte 5-6 cercuri de jeg pe tot corpul – tatuaje) și era bună de… plimbat cu ea pe uliță. Stătea la vreo câteva case de mine, mergea seara cu bicicleta după vacă și încetinea prin dreptul curții mele, așa suav, spunea tuturor că are iubit la București, zâmbea des și se mira cu Neeeeene!. Era frumoasă ca o prună coaptă singură într-un corcoduș, amuzantă ca un guguștiuc, deșteaptă ca nepoata lui Moș Crăciun,  și-l iubea pe Buliboi. Ăsta gândea cam așa: Bă, Maria nu cred că stă la f***t, așa că are vreun rost?!. Buliboi semăna foarte mult cu motanul lui – Costică, doi curvari.

Eu nu gândeam ca el. De fapt, gândeam ca el, dar știam răspunsul la întrebarea lui: Are rost! Primul lucru pe care-l făceam când veneam de la Focșani era să trec prin fața curții ei, să văd dac-a ajuns și ea la țară. Poate o zăream prin spatele gardului sau îi vedeam vreo haină. Dacă nu era niciun indiciu, strigam la poartă la ceilalți: Cătăliiiiiiin, Cătăliiiiiin!, a venit Maria? Știam ora la care trebuia să plece să aducă vaca de la câmp și stăteam zgâit cu ochii peste gard, poate-poate-o văd cum trece. Seara ieșeam la poartă din 5 în 5 minute să văd dacă e pe drum și, dacă ieșea, fugeam repede în casă, mă parfumam cu Intesa Sex Uni Sex, și mă repezeam spre ea. O dată chiar m-a sărutat; avea un trening albastru, mirosea perfect, ploua cu găleata, tocmai ne întorsesem noaptea de la Prohod, m-a luat în brațe și mi-a dat o sărutare adevărată, sărutare cu care am rămas în gând și… în gând foarte multă vreme. A doua zi i-am aruncat trandafiri peste gard, am ajutat-o să scoată apă de la fântână, m-am interesat la bunica de neamul ei și seara mi-a povestit ce mult îl iubește ea pe Buliboi.

Sâmbătă seară ieșim la bere.

Reflecţii şi reflexii

Posted in Catalina F. on august 29, 2008 by ceoameni

Vrem atenţie. Nu contează cum facem să o obţinem. Fie ea laudă pt cine-ştie-ce realizare, fie că e vorba de răbdarea unui prieten care te ascultă, ori pur şi simplu că eşti întrebat cum o mai duci, în ce depresii te mai scalzi, tot atenţie se numeşte.

Asta înseamnă că suntem ceea ce ceilalţi ne lasă să fim, ne modelează, temperează, incită după bunul plac. E un fel de eroziune mentală zilnică, suntem ca plaja ce se îngână cu fluxul şi refluxul, niciodată în aceeaşi formă. Ne pliem conversaţiile după mentalitatea celuilalt, ne jucăm câteva feste antrenante, ne ascundem după cuvinte şi, în final, mai lăsăm o bucăţică din personalitate în dulapul cu amintiri.

Stadiul cel mai nevrotic (dacă o fi având grad de comparaţie) este atins atunci când ne etalăm cu masochism problemele, crezând că simpla lor recunoaştere ne face mai puţin vulnerabili. Ne aruncăm în dueluri verbale, doar-doar om ieşi învingători la categoria „mai bătut de soartă”.

Stăteam de vorbă cu o prietenă şi ne înşiruiam amarurile şi atunci m-a lovit : Wtf ? Când am încetat să mai fim noi ?
La naiba cu laşitatea asta…

Greu, greu de tot

Posted in George Ionita on august 29, 2008 by ceoameni

Vroiam să exagerez, dar m-am răzgândit. De ceva vreme, am început să-i învăţ pe-ai mei părinţi să folosească internetul. În special messu, să vorbească şi ei cu odoru dac-o fi să plece pe continent.

Acţiune mai dificilă, enervantă, care cere fumat excesiv şi cu maturizare imediată nu există! Ăştia cred că au în ei un program instalat care refuză noul, nu-l acceptă sub nicio formă, un fel de anti-tehnologie. Mi-am adus aminte că atunci când s-au schimbat numerele la telefoanele mobile din 092 în 0722, mi-a luat juma de an să-i obişnuiesc. Nu spui de cât mi-a trebuit să-i învăţ să trimită sms-uri, apoi MMS-uri cu poze pe telefon; rezultatul a ieşit fain, mă bombardează cu tot felul de fotografii.

Ideea e că se prinde noul de ei greu, greu de tot. Ei vor, se simte că-şi doresc, dar ceva îi opreşte. Duc lupte seculare cu tata să-l duc la tenis. Îl simt că şi-ar dori, că i-ar plăcea, dar mă tot refuză. Se pare că pentru el e un pas destul de important. La fel cu mumă-mea, nu vrea nici ameninţată cu neinvitaţia la nunta lu fi-su să meargă la bowling. Şi tot aşa…

Poate alţii au părinţi mai upgradaţi, dar cu ăştia începători cum facem?

Cel mai important eveniment din ultima perioadă: l-am redescoperit pe oleacă. E genial!

Nocturn

Posted in Catalina F. on august 28, 2008 by ceoameni

Ce faci cu visele tale când îndrăzneşti să le priveşti în ochi ? Pleci privirea ruşinat, ca un neiniţiat în ale flirtului sau îţi iei inima în dinţi şi faci primul pas în a le cuceri ?

Însă câţi dintre noi mai ştiu să viseze, să mai surprindă în ei o licărire plină de avânt sau să mai păşească într-ale necunoscutului ? Nu ne mai asumăm riscuri şi construim zi de zi o a doua ” cortină de fier” între ce suntem şi ce am putea fi. Ne muşcăm buzele la orice idee care ne-ar putea zdruncina micul univers din beţe de chibrit şi ne scuturăm imediat de ea, de frică să nu fim nevoiţi să acţionăm. Ne învârtim mecanic în aceleaşi coordonate şi ne amăgim că asta am ales, însă noi nici măcar nu ştim ce înseamnă o alegere, pt. că asta am avut dintotdeauna şi nici nu concepem altfel. Ne târâm în fiecare zi conştiinţa dureroasă, dar ne-am obişnuit, nici nu o mai simţim, pt. că oricum suntem demult amorţiţi

Dar eu mă întreb, merită să amorţim şi ce-i în jurul nostru ?

Sucit(ă)

Posted in Catalina F. on august 28, 2008 by ceoameni

Mi s-a spus că sunt schimbătoare ca şi stilurile vestimentare. So what?! De când e atât de rău să fii indecis ? Mie îmi place starea asta de pseudo – certitudine, îmi dă speranţa că e ceva mai mult în toate. Când scepticismul se ia de mână cu multivalenţa, lumea capătă culoare. Deci sunt „sucită” (deşi refuz să-mi însuşesc acest cuvânt, îl reproduc aici).
Asta, şi că „sucesc” cuvintele (o problema serioasă cu acest cuvânt, still). Oameni buni, echivocul e tot ce ne-a mai rămas într-o lume peste poate de prozaică; nu zic să îl ridicăm la rang de regulă, dar nu v-aţi săturat de lucruri tranşante, clare şi de conversaţii în care vezi până în măduva vorbelor şi constaţi cu stupoare că…nu e nimic acolo?
Dacă nu, be my guest, continuaţi…şi am să continuu şi eu să trăiesc în lumea mea „sucită” :P

Hai, ia d-aci!

Posted in George Ionita, Ia d-aci! on august 28, 2008 by ceoameni

Chiar dacă celelalte chestii de le-am recomandat au strâns câte două click-uri de fiecare, eu le scriu aci să nu le uit.

1. Blog de fotografie – Oiţărisme

2. Scurt metraj: – Pound

3. Film: – Big fish

Mori, drace!

Posted in George Ionita on august 28, 2008 by ceoameni

Îmi place să cred că într-o viaţă anterioară am fost deştept. Nu prea mă agreez eu aşa în general. Chiar şi corpul îmi cam displace. E mişto el aşa ca idee, că îl iei cu tine peste tot, te mai ajută la câte-o fază şi nu prea-ţi iese din vorbă (bine, se mai întâmplă, ori la beţie, ori după o anumită vârstă, să te lase la greu).

Chestia e că dacă reuşeşti să te obişnuieşti cu tine, cu moaca şi cu gânditu tău specific, îţi ies toate mult mai lejer. Lucrurile se aşază aproape miraculos şi parcă eşti mai relaxat. Cât de greu poate fi la urma urmei? Ne face pe noi o frustrare tristă şi palidă? Mori!

Chiar! Cum poţi omorî o frustrare?

Bazaconii

Posted in George Ionita on august 26, 2008 by ceoameni

Aşa cum băieţii au mai mult succes cu fetele cuplate, din simplul motiv că sunt mult mai relaxaţi şi naturali în preajma lor, aşa şi… ce vreţi voi, că n-am inspiraţie. Ideea e că din cauza ţigărilor (cred), memoria îmi face feste îngrozitoare. Sunt foarte multe chestii pe care le-am uitat şi de fiecare dată mă minunez cu frustrarea în braţe cum unii izbutesc să-şi amintească o căruţă de lucruri, oameni, căruţe, locuri, idei şi mai ales detalii. Aşa că o să încerc să-mi aduc aminte de o întâmplare aleatoare,  în scris, că în gând mă doare creierul. Şi să fie una amuzantă sau cel puţin penibilă, jenantă, că alea dau bine la cetit.

Fiind băiet, la ţară mă jucam. Am crescut la bunici, pe uliţă, în picioarele goale, unde am făcut cunoştinţă cu balega de vacă, găini, porci, oi, fân, ţuică, am fumat ciocani, am văzut primul sân de damă, am pescuit cu bold în loc de ac, am făcut cort doar din pături, am furat de la cireşe până la castraveţi, am învăţat să salut pe toată lumea (dar pe TOATĂ lumea), am fost cu Neaţa, am avut grijă de curte (bunicii erau la cîmp; iar eu dădeam mâncare la pui şi alte doghitoace, udam ardeii şi roşiile, aduceam vaca de pe gârlă, etc), am dat primul şi singurul pumn, am jucat toate jocurile posibile, am mers săptămânal la Primărie să dau telefon la mama acasă – cu taxă inversă, am învăţat ce înseamnă Hăis şi Cea, am stins lumânările babelor din biserică şi le-am agăţat fustele cu ace când se rugau în genunchi, am înhămat calul, am muls vaca, am mers la discotecă, am avut cel mai bun prieten – bicla mea Pegas, am descoperit în pod chestii ruşinoase şi picante despre părinţi, m-am îndrăgostit de o fată după care am aflat că e vară-mea, am învăţat să înjur româneşte şi să vorbesc frumos cu vaca (nieeee, boaaaală) şi calul (diiii, taaalaaane) şi unde am făcut multe altele, dar gata, că s-a făcut ditamai fraza şi n-am ajuns la întâmplare.

Ca mine, care răspundeam prezent în absolut fiecare vacanţă (dacă azi se termina şcoala, seara eram deja la ţară), erau zeci de alţi copchii. Acolo era un fel de tabără, organizatorii fiind localnicii. Timpul mi-l petreceam cu un alt George (cre că e ceva cu numele ăsta: doi colegi de bancă în generală, 4 foarte buni prieteni în liceu, trei colegi de cameră la facultate; sper ca pe nevastă-mea să n-o cheme tot George), cu Petru şi cu văru-miu de grad îndepărtat, Marius, cu vreo 7 ani mai mare ca noi. Tot satul avea poreclă, aşa că George era a lu Bulibaşa (Buliboi), Marius era a lu Bunghiuş (Bunghiu), Petru era a lu Jas, nepotu lu Marian Blegu, iar eu eram a lu Pescaru. Cum Bunghiu avea vreo 19 ani, mergea la discotecă, avea succes la fete şi îşi începuse şi viaţa sexuală, după ce ne învăţase şi pe noi să facem cîte-o laborioasă… chestie. Noi trei îl tot ischiteam să ne povestească şi nouă cum e, ce se întâmplă, cum arată, ce se simte, cât durează, etc, aşa că într-o noapte ne-am pus de acord să ne lase să-l spionăm când e cu o duduie. Am stabilit s-o ducă pe nefericită sub un nuc, la ieşire din sat, iar noi să ne căţărăm în acel nuc şi să observăm tot, dar TOT. Zis şi făcut! Ăsta la discotecă, noi în nuc aşteptând. Şi eram atât de entuziasmaţi, atât de nerăbdători să vedem ŢÂŢA, sărutul, îmbrăţişarea şi cum se fricky-fricky un cuplu, încât am aşteptat toată noaptea, pînă s-a luminat şi a trecut o căruţă pe lângă nuc, căruţă în care l-am zărit pe Bunghiu, care se se ducea la câmp, la scos ceapă cu bunicii lui.

Foaie verde şi-o alună, E-nceput de săptămână

Posted in George Ionita on august 25, 2008 by ceoameni

Era o frumoasă zi de vară-toamnă, soarele probabil că strălucea romantic după norii negri şi neprietenoşi, iar ceasul pierdea timpul. La fel şi eu, cu un ochi belit în monitor şi cu celălalt, exact, belit tot în monitor, fiind martorul unui film prost, dar şi îngâmfat.

Cum de ceva vreme am izbutit să prostesc dimineaţa să adopte şi ora 14:00, eram proaspăt sculat, în starea clasică de frate-ce-aş-bea-o-cafea-dar-ce-lene-mi-e-să-mi-fac! Am lăsat filmul de izbelişte (?) şi mi-a venit o idee (nu ştiu de unde exact vin ideile astea) cum c-ar fi bine şi productiv să mai scriu ceva pe blog. Ceasul a mai pierdut puţin timpul, la fel şi eu, şi s-a făcut ora 20, când am decis să închei postul şi să beau o cafea.

Moment în care am realizat că ultimele câteva posturi descriu în diferite feluri plictiseala, lipsa acută de inspiraţie şi lehamitea. Şi că e jenant rău ce-am scris mai sus. M-am gândit puţin şi am hotărât să mai adaug ceva. Deşi iniţial rândurile de mai sus erau toată ideea mea, m-am decis să vă păcălesc şi să spun că până acum a fost doar introducerea.

Gata, am adăugat.

Ultimul post la dublu

Posted in George Ionita, andrei budescu on august 21, 2008 by ceoameni

În introducere, începem cu concluzia: peste fix 5 zile, Budi se duce dracu.

Acum, cuprinsul. Nu o să vorbim despre istoria blogului (un an bestial, în care majoritatea discuţiilor unu la unu au fost catapultate aci, în care cele mai cretine idei şi revelaţii au determinat milioanele de cititori să ia contactul cu idioţenia noastră devenită în timp celebră, în care am povestit despre aventurile noastre din America de Sud, Samoa şi Burundi, în care, alături de Ana, Anca şi Liviuţa, ne-am făcut de tot râsul – noi chiar ne-am amuzat unii de alţii). Nu o să vorbim nici despre oameni (care s-au strâns cu zecile de  mii pe lângă noi, frumoşi, urâţi, proşti, geniali, proşti, pişicheri), nici despre miile de beibişoare care ne-au pus la încercare neprihăneala, nici despre perioada horror din Costineşti ori despre leşinuri şi alte acareturi.

În concluzie, terminăm cu introducerea: Ne plictisim, ca şi până acum nu avem despre ce să scriem (a se citi orice post din urmă), dar simţim nevoia ultimului post la dublu.

Alte vremuri, alte aberaţii

Posted in George Ionita on august 19, 2008 by ceoameni

1. Ţâţa e mult mai mişto acoperită. La una goală ne putem uita entuziasmaţi maximum 1 minut, după care ne plictisim, ni se pare uneori chiar naşpa, puţin scârboasă. Bine, depinde de la ţâţă la ţâţă. În schimb, una acoperită ne poate atrage atenţia zile în şir. Culmea, că atunci când privim o ţâţă acoperită ne imaginăm cum arată goală. Iar când ne uităm la o ţâţă goală, ne imaginăm cum ar arăta acoperită. Evident, despre ţâţa de femeie e vorba (?).

2. Se pare că din când în când mai avem câte o adolescenţă rătăcită printre anii ăştia mulţi ce trec cu nesimţire de 20. Exact când ar trebui să se aşeze lucrurile, când luciditatea se apropie de măritiş, când raţiunea ştie bancuri haioase şi când adultul se îndeasă cu forţa în tine, i se năzare copilului să facă el o boacănă. Nu ştiu dacă sunt mulţi adulţi-şomeri-intelectuali-cu minte de copil, dar ar trebui să existe un fan club.

3. Amy Macdonald. E puţin gay. Şi ce dacă!?